To vignetă or to not vignetă

Acum o săptămână, Gabriela Firea a anunțat introducerea unei vignete în valoare de 10 lei/zi (sau 1900 lei/an) pentru toate autoturismele înmatriculate în alte județe, mai puțin IF și B, care vor circula în capitală. Buni consilieri, clar. NOT!

În bula mea de FB au urmat două explozii: una a bucureștenilor exaltați crezând că scapă de „ăia veniți de la țară” și încă una a celor „de la țară” care, evident, îi urau de bine Gabrielei Firea.

Am văzut doar două sau trei comentarii sau postări mai așezate care să și spună că o astfel de măsură este discriminatorie, așadar ilegală (vezi vechea taxă a lui Mazare, la Mamaia).

Să o luăm ca în clasa a 6-a, prin reducere la absurd: imaginați-vă cum alte județe ar pune o taxă mașinilor înmatriculate în București sau cum județele din Moldova ar pune o taxă mașinilor înmatriculate în Oltenia sau cum județele din Ardeal ar pune o altă taxă te miri cui. Sau, mai absurd, cum țările între ele și-ar pune astfel de taxe. S-ar alege praful de amărâtul nostru drept la liberă circulație.

So… Care-i faza? De unde a apărut toată povestea asta și ce credeți că am putea face, totuși, să mai reducem din poluare si, poate, să mai relaxăm traficul?

PS: Ieri, primăria Comarnic a anunțat introducerea unei taxe mașinilor înmatriculate în București care circulă pe raza orașului lor. Fair enough. Sau… ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *